Consumarea in stare proaspata a produselor apicole direct din stup, traiul in microclimatul depoluat si foarte sanatos al albinelor, exemplul lor de armonie , ordine, curatenie si harnicie au constituit si constituie secretul longevitatii viguroase a apicultorilor, contribuind in mare masura la faima albinelor si a produselor apicole.
Aceasta face ca apicultura sa fie din vremuri stravechi o ocupatie cu predilectie a varstei a treia, pe care o face senina, frumoasa, demna si fericita. Poate fi recomandata tuturor, cu doua mentiuni: fara intepaturile albinelor si fara eforturile epuizante de setea de castig in exploatarea intensiva a lui insusi si a albinelor. Deci, situatia de apicultor amator, posesor a 1-2 stupi in gradina casei sale, se recomanda a deveni sportul cel mai sanatos si agreabil al barbatilor si femeilor din varsta a treia.
Pentru a estima valoarea produselor proaspete pe care le poate oferi stupul, va oferim in cele ce urmeaza o lista cu preparate medicinale populare apiterapeutice, care alcatuiesc alimente dietetice si totodata leacuri de cea mai autentica valoare. Si in acest caz exista contraindicatii si actiuni adverse ale produselor apicole, fapt pentru care nu trebuie inceput niciun tratament fara a consulta medicul.
Fagurii de miere
Din vremuri stravechi, fagurii de miere au fost folositi ca atare in medicina populara de pretutindeni, in combaterea bolilor aparatului respirator, a racelilor banale sau a starilor gripale, in combaterea bolilor de stomac, de ficat sau de rinichi, a starilor de slabiciune cauzate de convalescente si chiar a intoxicatiilor alcoolice. Se crede ca in multe parti ale lumii, in popor, o bucata mica de fagure luata in gura, mestecata incet si inghitita, in fiecare dimineata, poate sa apere de boli infectioase, crescand rezistenta organismului si prevenind imbolnavirile, mai ales in sezonul rece sau in timp de epidemie.
Capacele de faguri in miere
Capacelele de faguri, rezultate la recoltarea mierii prin descapacirea fagurilor , se pun in borcane curate de sticla sau ceramica smaltuita, umplandu-le pana la 3 sferturi, dupa care se completeaza restul cu miere si se inchid ermetic. Daca sticla nu este colorata, se inveleste intr-un ambalaj opac. Se pastreaza cel mult 1 an, la loc uscat, intunecat si racoros. Se administreaza copiilor peste 3 ani, 1 – 3 lingurite pe zi, iar adultilor 1-3 linguri pe zi. Actiunile terapeutice dezinfectante, bactericide, bacteriostatice de crestere a capacitatii naturale de aparare a organismului sunt datorate atat propolisului pus de albine printre straturile de ceara care formeaza capacelele, cat si mierii. Actiunile cerii ii dau acestui leac o utilizare in plus in unele afectiuni digestive.
Fagure zdrobit in miere
Se scoate din rama fagurele, atat cat este necesar pentru o zi, se zdrobeste intr-un vas mare de sticla, ceramica sau metal smaltuit si amestecul rezultat se pune intr-un pahar curat de sticla, din care se poate administra in ziua respectiva, la una sau mai multe persoane suferinde. Da rezultate foarte bune in afectiuni digestive sau hepatice, in astenii nervoase, in lipsa de pofta de mancare, in oboseala, slabire accentuata, stres la copiii cu debilitati, anemie, in convalescenta dupa diverse boli si operatii chirurgicale. Ca la toate produsele cu miere, contraindicatiile majore le constituie diabetul zaharat si obezitatea. De asemenea, este nevoie de prudenta si de avizul medicului, de la caz la caz, ca in orice tratament.
Fagure cu pastura in miere
Se aleg bucati intregi de fagure cu pastura curata si se introduc in borcane potrivite. Se completeaza cu miere, se inchid ermetic cu un capac si se tin in frigider cel mult 24 de ore. Se administreaza cate o bucatica pentru mestecat, supt si inghitit, o data sau de trei ori pe zi, intre mese. Actiunea pasturii de puternica stimulare a sistemului nervos si glandular face tratamentul deosebit de indicat in toate tulburarile nervoase de tip astenic, in toate insuficientele glandulare si sexuale. S-au mai consemnat rezultate bune in gastritele hipo- sau anacide, in tulburarile trofice (de crestere) ale copiilor, precum si in tratamentul batranetii, mai ales la femei, ca si al excesului de foliculina, de asemenea la femei. Evident, tratamentul este contraindicat in diabet zaharat, obezitate, alergii.
Propolis
Apa de propolis
Se rezolteaza cu o spatula de lemn, curata, de esenta tare, precum stejar sau fag, 50 g propolis superior, curat, de pe marginile superioare ale ramelor sau de la podisorul stupului. Se strange intr-un borcan potrivit de sticla sau ceramica smaltuita , se acopera apoi cu 100 ml apa fiarta si racita si se inchide ermetic. Se agita de 3-4 ori pe zi. Se poate folosi dupa 3-4 ore pana la 3-4 zile tinuta in frigider, ferita de lumina, caldura, umiditate si contaminare, dupa care solutia se altereaza si trebuie aruncata. Se poate administra fie pe cale bucala, fie pe cale nazala, oculara etc., in diverse boli infectioase, alergice.
Spirt de propolis
Se prepara la fel ca si apa de propolis, inlocuidu-se apa cu spirt alb, dar nu se aplica decat pe piele in diverse tratamente chirurgicale sau dermatologice. Preparatul isi scade activitatea dupa 3-4 zile si poate deveni toxic, de aceea trebuie aruncat. La fel ca si cu apa de propolis, spirtul de propolis este foarte indicat in tratamentele externe ale arsurilor sau degeraturilor infectate sau umflaturilor, ale psoriazisului, zonei zoster si ale altor boli de piele.
Ulei de propolis
Se recolteaza propolisul superior cum am mentionat si mai sus, se fac mici grauncioare si se amesteca in ulei, de preferinta de masline. Se recomanda in mod deosebit in tratamentul arsurilor, degeraturilor, ulcerele varicoase si al plagilor care se vindeca greu.
Bobite de propolis proaspat in miere
Se recolteaza propolisul superior ca mai sus, iar pe masura ce se strange se fac, cu mana curata, bobite mici, cat un sambure de visina, care se pun intr-un borcan umplut pe jumatate cu miere, pana se strange cantitatea necesara pentru ziua respectiva. Se inchide borcanul ermetic, imediat, cu un capac curat. Se pot administra 1-3 bobite pe zi in boli infectioase, respiratorii, digestive, cutanate, genitale, in adenoame ale tiroidei, ale prostatei, uterului.
Pastura proaspata
Se scoate din stup un fagure cu pastura, se colecteaza cu un cutit ingust din os, plastic sau lemn de esenta tare cateva celule si cu varful cutitului se scoate din celule atata pastura cata este nevoie sa se consume o data si se pune intr-un pahar de sticla. Fagurele cu pastura se reintroduce apoi in stup. Se serveste ca atare sau amestecata, intr-un pahar de apa rece curata. Se pot lua 1-3 lingurite pe zi, o luna sau doua. Cura se poate repeta dupa o luna de pauza. Activitatea produsului este maxima in momentul recoltarii, scazand foarte mult dupa o jumatate de ora de la recoltare.
Laptisor de matca proaspat
Din stupul special pregatit pentru recolta de laptisor de matca se ia o rama cu puiet. Se scot larvele fara a le rani si se aseaza in celulele goale. Se extrage laptisorul de matca pana se completeaza cantitatea necesara zilei si dozei respective, dupa care fagurele se introduce din nou in stup. Laptisorul de matca se serveste ca atare sau intr-un pahar cu apa. Nu se amesteca in miere, pentru a nu-i schimba compozitia, proprietatile si actiunile terapeutice. Cantitatea care nu se foloseste imediat se pune intr-un vas inchis ermetic si se pastreaza la frigider cel mult o saptamana. Activitatea terapeutica descreste in aceasta perioada pana la disparitie, concomitent cu aparitia unor procese naturale de alterare organica. Da rezultate exceptionale in bolile nervoase de tip astenic, insuficientele glandulare si sexuale, intarzieri de crestere la copii, convalescentele bolnavilor.
Polen proaspat
Se ia direct din colectorul de polen cu o lingurita de plastic, sticla, os sau ceramica smaltuita, doza necesara pentru bolnavi si se serveste direct ca atare sau amestecat intr-un pahar cu apa. Nu se poate pastra activ decat cel mult 1-2 ore, intr-un vas de sticla inchis ermetic, in frigider. Polenul proaspat are o activitate mult mai puternica decat orice alt fel de polen conservat. Polenul uscat in uscatorul de polen isi pierde din momentul acestei conditionari intre 50%-90% din activitatea lui terapeutica.
Polenul proaspat da rezultate exceptionale in tratamentul bolilor nervoase de tip astenic, in insuficientele endocrine si sexuale, in insuficientele de dezvoltare a copiilor, in maladiile ulceroase, gastrice sau duodenale, in unele colite, boli hepatice, renale, precum si in hipertrofia benigna de prostata. Evident , este contraindicat in obezitate, alergia la polen si in excesul de hormoni masculini, fiind foarte indicat in excesul de foliculina, mai ales daca nu este insotit si de exces ponderal.
Miere proaspata
Mierea imediat scoasa din fagure are o activitate medicinala mult mai mare decat mierea conservata. Se extrage prin descapacire sau stoarcere cantitatea necesara si se administreaza imediat. Se considera ca 1-3 lingurite de miere proaspata sunt mai active medicinal decat 3-6 linguri miere conservata, chiar numai la o saptamana de la data extragerii ei industriale.
Mierea proaspata cu capacele de fagure
Se scoate din stup un fagure cu miere si cu un cutit subtire de sticla sau plastic, se descapacesc atatea celule cate este nevoie si se pun intr-un pahar. Cu acelasi cutit se scoate si mierea din celulele descapacite, eventual, prin scurgerea din celulele descapacite, lasand fagurele deasupra paharului in care s-au pus capacelele. Dupa scurgerea mierii, fagurele se reintroduce in stup. Paharul se completeaza cu apa rece, dupa dorinta, acoperind ,mierea si capacelele de fagure. Se amesteca si se serveste imediat.
Pasta de polen si capacele de fagure
Se scoate un fagure cu miere, se descapaceste si se pune intr-un vas cantitatea necesara. Deasupra se lasa fagurele ca sa se scurga mierea din celule. Se iau cateva borcane curate si se umplu o treime cu capacele de fagure, o treime cu polen cat mai proaspat si o treime cu miere. Se serveste imediat cate 1-3 lingurite pe zi pentru un adult, timp de o luna. Copiii primesc doze mai mici, in functie de varsta.
Pasta de polen proaspat cu miere
Polenul luat imediat din colector se pune intr-un pahar cu miere proaspata, in cantitati egale. Se amesteca bine si se serveste imediat.
Pasta de polen uscat in miere
Se procedeaza ca mai sus, cu diferenta ca polenul se ia din uscator, deja partial inactiva. Se umplu cu el borcanele de sticla pe jumatate, se completeaza cu miere si se inchid ermetic. Se pot pastra in locuri adapostite de caldura, lumina, umiditate si contaminare. Activitatea terapeutica este mai redusa decat in cazul in care se foloseste polenul proaspat, dar si alterabilitatea produsului este mai redusa, asa ca se poate pastra 3-6 luni.
Stupina este plina de interes si promisiuni medicinale, ale carei perspective si posibilitati am incercat sa le expunem pe scurt in randurile de mai sus. Speram sa va fie de folos.